Ca dintr-o nevoie de intamplare

Ca dintr-o nevoie de intamplare, poate, nu ma pot opri din a visa. A visa la pasi facuti deodata, la strazi
cunoscute sub pasii nostrii, la tari, orase cunoscute sub pleoapele inchise noaptea, la canalele Venetiei, la
anxietatea dinaintea ajungerii, la bluza mea in dungi. Visez la tine tinandu-ma aproape.
De ultima data cand ne-am vazut, ma indepartez si nu vreau . Citesc totusi in zare intamplari pe care noi nu le implinim.
Te tin aproape prin vis.
Nu e melancolie. Zilele si noptile imi sunt netimp. Nu ma grabesc sa adorm, nu ma grabesc sa infaptuiesc. Si
cred ca ma abat (de la prezentul meu). Nu pot cuceri fara sa ma gandesc la tine.
Dan. Uite, iti spun pe nume in gand.